• Înțelegerea conceptului de static în contextul claselor și instanțelor
• Utilizarea keywords-urilor static și final din Java
• Folosirea design-pattern-ului Singleton

Variabilele declarate cu atributul final pot fi inițializate o singură dată. Observăm că astfel unei variabile de tip referință care are atributul final îi poate fi asignată o singură valoare (variabila poate puncta către un singur obiect). O încercare nouă de asignare a unei astfel de variabile va avea ca efect generarea unei erori la compilare.

Totuși, obiectul către care punctează o astfel de variabilă poate fi modificat intern, prin apeluri de metode sau acces la câmpuri.

Exemplu:

class Student {
 
    private final Group group;                      // a student can change the group he was assigned in
    private static final int UNIVERSITY_CODE = 15; // declaration of an int constant
 
    public Student(Group group) {
        // reference initialization; any other attempt to initialize it will be an error
        this.group = group;
    }
}

Dacă toate atributele unui obiect admit o unică inițializare, spunem că obiectul respectiv este immutable, în sensul că nu putem schimba obiectul in sine (informatia pe care o stocheaza, de exemplu), ci doar referinta catre un alt obiect.. Exemple de astfel de obiecte sunt instanțele claselor String și Integer. Odată create, prelucrările asupra lor (ex.: toUpperCase()) se fac prin instantierea de noi obiecte și nu prin alterarea obiectelor înseși.

Exemplu:

String s1 = "abc";
 
String s2 = s1.toUpperCase();     // s1 does not change; the method returns a reference to a new object which can be accessed using s2 variable
s1 = s1.toUpperCase(); // s1 is now a reference to a new object

String s1 = "a" + "bc";
String s2 = "ab" + "c";

În momentul în care compilatorul va încerca să aloce memorie pentru cele 2 obiecte, va observa că ele conțin, de fapt, aceeași informație. Prin urmare, va instanția un singur obiect, către care vor pointa ambele variabile, s1 și s2. Observați că această optimizare (de a reduce memoria) e posibilă datorită faptului că obiectele de tip String sunt immutable.

O intrebare legitimă este, așadar, cum putem compara două String-uri (ținând cont de faptul că avem referințele către ele, cum am arătat mai sus). Să urmărim codul de mai jos:

String a = "abc";
String b = "abc";
System.out.println(a == b);  // True
 
String c = new String("abc");
String d = new String("abc");
System.out.println(c == d);  // False

O consecinta a faptului ca obiectele de tip String sunt imutabile este determinata de faptul ca efectuarea de modificari succesive conduce la crearea unui numar foarte mare de obiecte in String pool.

public static String concatenareCuClasaString()    {  
   String s = "Java";  
   for (int i=0; i<10000; i++){  
      t = t + "POO";  
   }  
   return t;  
}  

In acest caz, numarul de obiecte create in memorie este unul foarte mare. Dintre acestea doar cel rezultat la final este util. Pentru a preveni alocarea nejustificata a obiectelor de tip String care reprezinta pasi intermediari in obtinerea sirului dorit putem alege sa folosim clasa StringBuilder creata special pentru a efectua operatii pe siruri de caractere.

public static String concatenareCuClasaStringBuilder(){  
   StringBuilder sb = new StringBuilder("Java");  
   for (int i=0; i<10000; i++){  
        sb.append("POO");  
   }  
   return sb.toString();  
}

Cuvantul cheie final poate fi folosit si in alt context decat cel prezentat anterior. De exemplu, aplicat unei clase impiedica o eventuala derivare a acestei clase prin mostenire.

final class ParentClass {
}
 
class ChildClass extends ParentClass {
    // eroare de compilare, clasa ParentClass nu poate fi extinsa
}

In mod similar, in cazul in care aplicam cuvantul cheie final unei metode, acest lucru impiedica o eventuala suprascriere a acelei metode

class ParentClass {
   public final void dontOverride() {
        System.out.println("You cannot override this method");
   }
}
 
class ChildClass extends ParentClass {
    public void dontOverride()                 // eroare de compilare, metoda dontOverride() din
        System.out.println("But I want to!");  // clasa parinte nu poate fi suprascrisa
    }
}

După cum am putut observa până acum, de fiecare dată când cream o instanță a unei clase, valorile câmpurilor din cadrul instanței sunt unice pentru aceasta și pot fi utilizate fără pericolul ca instaţierile următoare să le modifice în mod implicit.

Să exemplificăm aceasta:

Student instance1 = new Student("Alice", 7);
Student instance2 = new Student("Bob", 6);

În urma acestor apeluri, instance1 și instance2 vor funcționa ca entități independente una de cealaltă, astfel că modificarea câmpului nume din instance1 nu va avea nici un efect implicit și automat în instance2. Există însă posibilitatea ca uneori, anumite câmpuri din cadrul unei clase să aibă valori independente de instanțele acelei clase (cum este cazul câmpului UNIVERSITY_CODE), astfel că acestea nu trebuie memorate separat pentru fiecare instanță.

Aceste câmpuri se declară cu atributul static și au o locație unică în memorie, care nu depinde de obiectele create din clasa respectivă.

Pentru a accesa un câmp static al unei clase (presupunând că acesta nu are specificatorul private), se face referire la clasa din care provine, nu la vreo instanță. Același mecanism este disponibil și în cazul metodelor, așa cum putem vedea în continuare:

class ClassWithStatics {
 
    static String className = "Class With Static Members";
    private static boolean hasStaticFields = true;
 
    public static boolean getStaticFields() {
         return hasStaticFields;
    }
}
 
class Test {
 
    public static void main(String[] args) {
        System.out.println(ClassWithStatics.className);
        System.out.println(ClassWithStatics.getStaticFields());
    }
}  

Pentru a observa utilitatea variabilelor statice, vom crea o clasa care tine un contor static ce numara cate instante a produs clasa in total.

class ClassWithStatics {
 
    static String className = "Class With Static Members";
    private static int instanceCount = 0;
 
    public ClassWithStatics(){
        instanceCount++;
    }
 
    public static int getInstanceCount() {
        return instanceCount;
    }
}
 
class Test {
 
    public static void main(String[] args) {
        System.out.println(ClassWithStatics.getInstanceCount());       // 0
 
        ClassWithStatics instance1 = new ClassWithStatics();
        ClassWithStatics instance2 = new ClassWithStatics();
        ClassWithStatics instance3 = new ClassWithStatics();
 
        System.out.println(ClassWithStatics.getInstanceCount());       // 3
    }
}  

Desi am mentionat anterior faptul ca field-urile si metodele statice se acceseaza folosind sintaxa <NUME_CLASA>.<NUME_METODA/FIELD> acesta nu este singura abordare disponibila in libajul Java. Pentru a referi o entitate statica ne putem folosi si de o instanta a clasei in care se afla metoda/field-ul accesat.

class ClassWithStatics {
 
    static String className = "Class With Static Members";
    private static boolean hasStaticFields = true;
 
    public static boolean getStaticFields() {
         return hasStaticFields;
    }
}
 
class Test {
 
    public static void main(String[] args) {
        ClassWithStatics instance = new ClassWithStatic();
        System.out.println(instance.className);
        System.out.println(instance.getStaticFields());
    }
}  

Pentru a facilita o initializare facila a field-urilor statice pe care o clasa le detine, limbajul Java pune la dispozitie posibilitatea de a folosi blocuri statice de cod. Aceste blocuri de cod sunt executate atunci cand clasa in cauza este incarcata de catre masina virtuala de java. Incarcarea unei clase se face in momentul in care aceaste este referita pentru prima data in cod (se creaza o instanta, se apeleaza o metoda statica etc.) In consecinta, blocul static de cod se va executa intotdeauna inainte ca un obiect sa fie creat.

class TestStaticBlock { 
    static int staticInt; 
    int objectFieldInt;       
    static { 
        staticInt = 10; 
        System.out.println("static block called "); 
    } 
} 
 
class Main { 
    public static void main(String args[]) { 
 
        // Desi nu am creat nici o instanta a clasei TestStaticBlock  
        // blocul static de cod este creat, iar output-ul comenzii va fi 10
        System.out.println(TestStaticBlock.staticInt);  
    } 
} 

Pattern-ul Singleton este utilizat pentru a restricționa numărul de instanțieri ale unei clase la un singur obiect, deci reprezintă o metodă de a folosi o singură instanță a unui obiect în aplicație.

Pattern-ul Singleton este util în următoarele cazuri:

• ca un subansamblu al altor pattern-uri:
  • impreună cu pattern-urile Abstract Factory, Builder, Prototype etc. De exemplu, în aplicație dorim un singur obiect factory pentru a crea obiecte de un anumit tip.
• în locul variabilelor globale. Singleton este preferat variabilelor globale deoarece, printre altele, nu poluează namespace-ul global cu variabile care nu sunt necesare.

Singleton este utilizat des în situații în care avem obiecte care trebuie accesate din mai multe locuri ale aplicației:

• obiecte de tip logger
• obiecte care reprezintă resurse partajate (conexiuni, sockets etc.)
• obiecte ce conțin configurații pentru aplicație
• pentru obiecte de tip Factory.

Exemple din API-ul Java: java.lang.Runtime, java.awt.Toolkit

Din punct de vedere al design-ului și testarii unei aplicații de multe ori se evită folosirea acestui pattern, în test-driven development fiind considerat un anti-pattern. A avea un obiect Singleton a carei referință o folosim peste tot prin aplicație introduce multe dependențe între clase și îngreunează testarea individuală a acestora.

In general, codul care folosește stări globale este mai dificil de testat pentru că implică o cuplare mai strânsă a claselor, și împiedică izolarea unei componente și testarea ei individuală. Dacă o clasă testată folosește un obiect singleton, atunci trebuie testat și singleton-ul. Soluția este simularea mock-up a singleton-ului în teste. Încă o problemă a acestei cuplări mai strânse apare atunci când două teste depind unul de celălalt prin modificarea singleton-ului, deci trebuie impusă o anumită ordine a rulării testelor.

Aplicarea pattern-ului Singleton constă în implementarea unei metode ce permite crearea unei noi instanțe a clasei dacă aceasta nu există, și întoarcerea unei referințe către aceasta dacă există deja. În Java, pentru a asigura o singură instanțiere a clasei, constructorul trebuie să fie private, iar instanța să fie oferită printr-o metodă statică, publică.

În cazul unei implementări Singleton, clasa respectivă va fi instanțiată lazy (lazy instantiation), utilizând memoria doar în momentul în care acest lucru este necesar deoarece instanța se creează atunci când se apelează getInstance(), acest lucru putând fi un avantaj în unele cazuri, față de clasele non-singleton, pentru care se face eager instantiation, deci se alocă memorie încă de la început, chiar dacă instanța nu va fi folosită (mai multe detalii și exemplu în acest articol)

Fig. 1: Diagrama de clase pentru Singleton

Respectând cerințele pentru un singleton enunțate mai sus, în Java, putem implementa o componentă de acest tip în mai multe feluri, inclusiv folosind enum-uri în loc de clase. Atunci când îl implementâm trebuie avut în vedere contextul în care îl folosim, astfel încât să alegem o soluție care să funcționeze corect în toate situațiile ce pot apărea în aplicație (unele implementări au probleme atunci când sunt accesate din mai multe thread-uri sau când trebuie serializate).

 public class Singleton {
 
   private static Singleton instance = null;
 
   private Singleton() {}
 
   public static Singleton getInstance() {
      if(instance == null) {
          instance = new Singleton();
      }
      return instance;      
   }
   ...
 }

• Instanța instance este private
• Constructorul este privat ca sa nu poata fi apelat decat din clasa respectivă
• Instanța este inițial nulă
• Instanța este creată la prima rulare a getInstance()

De ce Singleton și nu clase cu membri statici?

O clasă de tip Singleton poate fi extinsă, iar metodele ei suprascrise, însă într-o clasă cu metode statice acestea nu pot fi suprascrise (overriden) (o discuție pe aceasta temă puteți gasi aici, și o comparatie între static și dynamic binding aici).

1. (3p) Să se implementeze o clasă PasswordMaker ce generează, folosind RandomStringGenerator, o parolă pornind de la datele unei persoane. Această clasă o să conțină următoarele:
   • o constantă MAGIC_NUMBER având orice valoare doriți
   • un String constant MAGIC_STRING, lung de minim 20 de caractere, generat random
   • un constructor care primește: un String numit name
   • o metodă getPassword() care va returna parola
     • parola se construiește concatenand următoarele șiruri:
       • un șir random de lungime MAGIC_NUMBER, generat cu RandomStringGenerator și cu un alfabet obținut din 10 caractere obținute random din MAGIC_STRING
       • și șirul format prin conversia la String a lungimii lui name + un numar intreg generat random din intervalul [0,100]
   • Pentru subșiruri și alte metode utile consultați documentația clasei String
2. (3p) Modificați implementarea clasei PasswordMaker astfel încât să respecte conceptul de Singleton pattern (să permită instanțierea unei singur obiect)
   • Pornind de la exemplul de Singleton din textul laboratorului implementați o versiune care urmează principiul de Eager Initialization (singura instanța a clasei este creată la pornirea aplicației, indiferent dacă este necesar sau nu)
   • Implementați o versiune de Singleton în care variabila instance este inițializata într-un bloc static
   • Adăugați un contor care să numere de câte ori a fost accesată metodă getInstance(). E nevoie ca acest contor să fie static?
   • Tema de gândire: Ce se va întâmplă dacă folosim conceptul de Singleton pattern într-un program paralelizat, care rulează pe mai multe linii de execuție (thread-uri). Ce probleme ar putea să apară?
3. (3p) Să se implementeze o clasă MyImmutableArray care să conțină:
   • un field de ArrayList<Integer> immutableArray; neinitializat în primă faza
   • un constructor care primește un ArrayList<Integer> și copiază toate elementele din acel array în immutableArray
   • o metodă getArray implementată în așa fel încât field-ul immutableArray să rămână immutable
4. (1p) Testați clasa MyImmutableArray demonstrând faptul că instanțele acestei clase sunt imutabile