Scopul acestui laborator este aprofundarea noțiunilor de programare orientată pe obiecte întalnite in laboratoarele precedente, prezentarea design pattern-ului Visitor și familiarizarea cu situațiile în care acesta este util de aplicat.

Supraîncarcarea se referă la posibilitatea de a avea într-o clasă mai multe metode cu același nume, dar implementari diferite. În Java, compilatorul poate distinge între metode pe baza semnăturii lor, acesta fiind mecanismul din spatele supraîncărcarii.

Semnătura (signature) unei metode constă în:

• numele metodei
• numărul și tipul parametrilor

Opțional, pe lângă semnătura metodei poate fi menționat și tipul excepțiilor ce pot fi aruncate din codul acesteia.

public class TRex {
    public void eat(Triceratops victim) {
        System.out.println("Take 5 huge bites");
    }
 
    public boolean eat(Triceratops victim) {
        boolean satisfaction = false;
        if (victim.isJuicy()) {
            System.out.println("Eat and be satisfied");
            satisfaction = true;
        }
        return satisfaction;
    }
 
    // Error "Duplicate method eat(Triceratops)" in type TRex

Mai jos avem un exemplu valid de supraîncărcare pentru metoda eat:

public class TRex {
 
    public void eat(Triceratops victim) {                   
        System.out.println("Take 5 huge bites");
    }
 
    public void eat(Dromaeosaurus victim) {                  // parametru cu tip diferit
        System.out.println("Take 1 single bite");
    }
 
    public void eat(Human firstCourse, Human secondCourse) {  // numar si tipuri diferite de parametrii 
        System.out.println("No humans to eat at the time");
    }
 
    public int eat(Grass desert) {                             // parametru cu tip diferit, return type este irelevant
        System.out.println("Rather starve");
        return 0;
    }
 
    public static void main(String [] args) {
        TRex john = new TRex();
 
        john.eat(new Triceratops());                     // "Take 5 huge bites"
        john.eat(new Dromaeosaurus());                   // "Take 1 single bite"
        john.eat(new Human("Ana"), new Human("Andrei")); // "No humans to eat at the time"
        john.eat(new Grass());                           // "Rather starve" 
    }
}

O clasă poate supraîncărca metodele moștenite. Constructorii pot fi supraîncărcați.

Supraîncărcarea are loc la compilare, motiv pentru care mai este numită și polimorfism static (compile time polymorphism). În aceasta fază compilatorul decide ce metodă este apelată pe baza tipului referinței și prin analiza numelui și a listei de parametri. La runtime, când este întalnit apelul unei metode supraîncărcate, deja se știe unde este codul care trebuie executat.

Suprascrierea se referă la redefinirea metodelor existente în clasa părinte de către clasa copil în vederea specializării acestora. Metodele din clasa parinte nu sunt modificate. Putem suprascrie doar metodele vizibile pe lanțul de moștenire (public, protected). O metodă din clasa copil suprascrie metoda din clasa părinte dacă are același tip de return și aceeași semnatură (nume și parametri).

Spre deosebire de supraîncărcare care face acest lucru la compilare, în cazul suprascrierii se determină ce metodă va fi apelată, în mod dinamic, la runtime. Explicația este că decizia se face pe baza tipului obiectului care apelează metoda, deci a instanței (cunoscută la runtime). Din acest motiv, suprascrierea este cunoscută și ca polimorfism dinamic (Runtime polymorphism). Polimorfismul reprezintă abilitatea unei clase să se comporte ca o altă clasă de pe lanțul de moștenire, și de aceea conceptul de suprascriere a metodelor este foarte strâns legat. Supraîncărcarea, fiind la compile-time, nu are legătură cu acest polimorfism dinamic.

Câteva reguli pentru suprascriere sunt:

• metoda suprascrisă are același tip de return și semnatură ca metoda inițială
• putem avea un tip de return diferit de cel al metodei inițiale, atâta timp cat este un tip ce moștenește tipul de return al metodei inițiale
• specificatorul de access al metodei suprascrise nu poate fi mai restrictiv decât cel al metodei inițiale
• nu poate arunca mai multe excepții sau excepții mai generale, poate însă arunca mai puține sau mai particulare sau excepții unchecked (de runtime)
• metodele de tip static și final nu pot fi suprascrise
• constructorii nu pot fi suprascriși

În exemplul de mai jos, metodele purr și getFeatures au fost suprascrise de tipul GrumpyCat.

class CatFeatures { }
class GrumpyCatFeatures extends CatFeatures { }
class GrumpyFeatures { }
 
class Cat {
 
	public void purr() {
		System.out.println("purrrr");
	}
 
	public CatFeatures getFeatures() {
		System.out.println("Cat getFeatures");
		return new CatFeatures();
	}
 
	public final void die() {
		System.out.println("Dying! frown emoticon");
	}
}
 
class GrumpyCat extends Cat {
        @Override
	public void purr() {
		System.out.println("NO!");
	}
 
        @Override
	public GrumpyCatFeatures getFeatures() {
		System.out.println("Grumpy getFeatures");
		return new GrumpyCatFeatures();
	}
 
        // compiler would complain if you included @Override here
        //@Override
	//public void die() { } // Cannot override the final method from Cat
 
	public static void main(String [] args) {
		ArrayList<Cat> cats = new ArrayList<Cat>();
		cats.add(new Cat());
		cats.add(new GrumpyCat());
 
		for (Cat c : cats) {
			c.purr();
			c.die();
			c.getFeatures();
		}
	}
}

În laboratorul cuvantul-cheie-super-intrebuintari am folosit cuvântul cheie super pentru a invoca un anumit constructor din clasa părinte dar și pentru a apela în mod explicit metoda din clasa părinte în cazul metodelor suprascrise.

Rescriem metoda purr() din clasa GrumpyCat astfel:

@Override
public void purr() {
    super.purr();
    System.out.println("NO!");
}

La apelul metodei pe o instanță a clasei GrumpyCat output-ul va fi:

purrrr
NO!

Design pattern-urile reprezintă soluții generale și reutilizabile ale unei probleme comune în design-ul software. Un design pattern este o descriere a soluției sau un template ce poate fi aplicat pentru rezolvarea problemei, nu o bucata de cod ce poate fi aplicata direct. În general pattern-urile orientate pe obiect arată relațiile și interacțiunile dintre clase sau obiecte, fără a specifica însă forma finală a claselor sau a obiectelor implicate.

Design pattern-ul Visitor oferă o modalitate de a separa un algoritm de structura pe care acesta operează. Avantajul constă în faptul că putem adauga noi posibilităţi de prelucrare a structurii, fără să o modificăm. Extrapolând, folosind Visitor, putem adăuga noi funcţii care realizează prelucrări asupra unei familii de clase, fără a modifica efectiv structura claselor.

Acest pattern este comportamental (behavioral) pentru că definește modalități de comunicare între obiecte.

Cum recunoaștem o situație în care Visitor e aplicabil?

• Mai multe obiecte și operații pentru acestea
• Schimbarea/adăugarea operațiilor fără a modifica clasele
• Elemente heterogene - tipuri diferite de obiecte pe care se aplică mai multe operații

Decizia de utilizare a pattern-ului Visitor este în strânsă legătură cu stabilitatea ierarhiilor de clase prelucrate: dacă noi clase copil sunt adăugate rar, atunci se poate aplica acest pattern (într-o manieră eficientă), altfel nu este indicat.

Fig. 1: Componente pattern Visitor

Visitor - o interfață pentru operația aplicată Visitable - o interfață pentru obiecte pe care pot fi aplicate operațiile (în diagramă este numită Element)

• metoda accept e independentă de tipul concret al Visitor-ului
• în accept se folosește obiectul de tip Visitor

Pentru fiecare algoritm/operație ce trebuie aplicată, se implementează clase de tip Visitor. În fiecare obiect de tip Visitor trebuie să implementăm metode care aplică operația pentru fiecare tip de element vizitabil.

Fig. 2: Interacțiunile dintre componentele pattern-ului Visitor

Pentru a înţelege mai bine motivaţia din spatele design-pattern-ului Visitor, să considerăm următorul exemplu.

Fie ierarhia de mai jos, ce defineşte un angajat (Employee) şi un şef (Manager), văzut, de asemenea, ca un angajat:

Test.java

class Employee {
        String  name;
        float   salary;        
        public Employee(String name, float salary) {
                this.name       = name;
                this.salary     = salary;
        }
        public String getName() {
                return name;
        }
        public float getSalary() {
                return salary;
        }
}
class Manager extends Employee {        
        float bonus;
        public Manager(String name, float salary) {
                super(name, salary);
                bonus = 0;
        }        
        public float getBonus() {
                return bonus;
        }
        public void setBonus(float bonus) {
                this.bonus = bonus;
        }
}
public class Test {
        public static void main(String[] args) {
                Manager manager;
                List<Employee> employees = new LinkedList<Employee>();                
                employees.add(new Employee("Alice", 20));
                employees.add(manager= new Manager("Bob", 1000));
                manager.setBonus(100);
        }
}

Ne interesează să interogăm toţi angajaţii noştri asupra venitului lor total. Observăm că:

• anagajaţii obişnuiţi au salariul ca unic venit
• şefii posedă, pe lângă salariu, un posibil bonus

Varianta la îndemână ar fi să definim, în fiecare din cele doua clase, câte o metodă, getTotalRevenue(), care întoarce salariul pentru angajaţi, respectiv suma dintre salariu şi bonus pentru şefi:

class Employee {
        ...
        public float getTotalRevenue() {
                return salary;
        }
}
class Manager extends Employee {
        ...       
        public float getTotalRevenue() {
                return salary + bonus;
        }
}

Acum ne interesează să calculăm procentul mediu pe care îl reprezintă bonusul din venitul şefilor, luându-se în considerare doar bonusurile pozitive. Avem două posibilităţi:

• Definim câte o metodă, getBonusPercentage(), care în Employee întoarce mereu 0, iar în Manager raportul real. Dezavantajul constă în adăugarea în interfeţe a unor funcţii prea specializate, de detalii ce ţin doar de unele implementări ale acestora.
• Parcurgem lista de angajaţi, testăm, la fiecare pas, tipul angajatului, folosind instanceof, şi calculăm, doar pentru şefi, raportul solicitat. Dezavantajul este tratarea într-o manieră neuniformă a structurii noastre, cu evidenţierea particularităţilor fiecărei clase.

Datorită acestor particularităţi (în cazul nostru, modalităţile de calcul al venitului, respectiv procentului mediu), constatăm că ar fi foarte utilă izolarea implementărilor specifice ale algoritmului (în cazul nostru, scrierea unei funcţii în fiecare clasă). Acest lucru conduce, însă, la introducerea unei metode noi în fiecare din clasele antrenate in prelucrări, de fiecare dată cand vrem să punem la dispoziţie o nouă operaţie. Obţinem următoarele dezavantaje:

• în cazul unui număr mare de operaţii, interfeţele claselor se aglomerează excesiv şi se ascunde funcţionalitatea de bază a acestora
• codul din interiorul clasei (care servea functionalităţii primare a acesteia) va fi amestecat cu cel necesar algoritmilor de prelucrare, devenind mai greu de parcurs şi întreţinut
• în cazul în care nu avem acces la codul claselor, singura modalitate de adăugare de funcţionalitate este extinderea

În final, tragem concluzia că este de dorit să izolăm algoritmii de clasele pe care le prelucrează. O primă idee se referă la utilizarea metodelor statice. Dezavantajul acestora este că nu pot reţine, într-un mod elegant, informaţie de stare din timpul prelucrării. De exemplu, dacă structura noastră ar fi arborescentă (recursivă), în sensul că o instanţă Manager ar putea ţine referinţe la alte instanţe Manager, ce reprezintă şefii ierarhic inferiori, o funcţie de prelucrare ar trebui să menţină o informaţie parţială de stare (precum suma procentelor calculate până într-un anumit moment) sub forma unor parametri furnizaţi apelului recursiv:

class Manager extends Employee {
        ...
        public float getPercentage(float sum, int n) {
                float f = bonus / getTotalRevenue();
                if (f > 0)
                        return inferiorManager.getPercentage(sum + f, n + 1); // trimite mai departe cererea catre nivelul inferior                
                return inferiorManager.getPercentage(sum, n);
        }        
}

O abordare mai bună ar fi:

• conceperea claselor cu posibilitatea de primire/ataşare a unor obiecte-algoritm, care definesc operaţiile dorite
• definirea unor clase algoritm care vor vizita structura noastră de date, vor efectua prelucrările specifice fiecărei clase, având, totodată, posibilitatea de încapsulare a unor informaţii de stare (cum sunt suma şi numărul din exemplul anterior)

Conform observațiilor precedente, structura programului Employee-Manager devine:

Test.java

interface Visitor {
        public void visit(Employee employee);
        public void visit(Manager manager);
}
interface Visitable {
        public void accept(Visitor v);
}
class Employee implements Visitable {
        ...      
        public void accept(Visitor v) {
                v.visit(this);          
        }
}
class Manager extends Employee {
        ...
        public void accept(Visitor v) {
                v.visit(this);          
        }
}
public class Test {
        public static void main(String[] args) {
                ...
                Visitor v = new SomeVisitor();        // creeaza un obiect-vizitator concret
                for (Employee e : employees)
                        e.accept(v);                
        }
}

Iată cum poate arăta un vizitator ce determină venitul total al fiecărui angajat şi îl afişează:

RevenueVisitor.java

public class RevenueVisitor implements Visitor {        
        public void visit(Employee employee) {
                System.out.println(employee.getName() + " " + employee.getSalary());                
        }        
        public void visit(Manager manager) {
                System.out.println(manager.getName() + " " + (manager.getSalary() + manager.getBonus()));                
        }       
}

Secvenţele de cod de mai sus definesc:

• o interfaţă, Visitor, ce reprezintă un algoritm oarecare, ce va putea vizita orice clasă. Observaţi definirea câte unei metode visit(…) pentru fiecare clasă ce va putea fi vizitată
• o interfaţă, Visitable, a carei metodă accept(Visitor) permite rularea unui algoritm pe structura curentă.
• implementări ale metodei accept(Visitor), în cele două clase, care, pur şi simplu, solicită vizitarea instanţei curente de către vizitator.
• o implementare a unei operații aplicabilă pe obiectele de tip Visitable

În exemplul de mai sus, putem identifica :

• Element - Visitable
• ConcreteElement - Employee, Manager

Mecanismul din spatele pattern-ului Visitor poartă numele de double-dispatch. Acesta este un concept raspândit, şi se referă la faptul că metoda apelată este determinată la runtime de doi factori. În exemplul Employee-Manager, efectul vizitarii, solicitate prin apelul e.accept(v), depinde de:

• tipul elementului vizitat, e (Employee sau Manager), pe care se invocă metoda
• tipul vizitatorului, v (RevenueVisitor), care conţine implementările metodelor visit

Acest lucru contrastează cu un simplu apel e.getTotalRevenue(), pentru care efectul este hotărât doar de tipul anagajatului. Acesta este un exemplu de single-dispatch.

Tutorialul de double-dispatch oferă mai multe detalii legate de acest mecanism.

Pattern-ul Visitor este util când:

• se doreşte prelucrarea unei structuri complexe, ce cuprinde mai multe obiecte de tipuri diferite
• se doreşte definirea de operaţii distincte pe aceeaşi structură, pentru a preveni poluarea interfeţelor claselor implicate, cu multe detalii aparţinând unor algoritmi diferiţi. În acest fel, se centralizează aspectele legate de acelaşi algoritm într-un singur loc, dar, în acelaşi timp, se separă detaliile ce ţin de algoritmi diferiţi. Acest lucru conduce la simplificarea atât a claselor prelucrate, cât şi a vizitatorilor. Orice date specifice algoritmului rezidă în vizitator.
• clasele ce se doresc prelucrate se modifică rar, în timp ce operaţiile de prelucrare se definesc des. Dacă însă sunt introduse multe clase visitabile, după crearea obiectelor Visitor, atunci este necesară modificarea acestora din urmă, pentru adăugarea de metode visit pentru noile clase.

Visitor este de obicei utilizat pentru structuri arborescente de obiecte:

• Parcurgerea arborilor de parsare
  • ASTVisitor din Eclipse JDT. Folosind ASTParser se creează arborele de parsare al codului dat ca intrare, iar ASTVisitor parcurge arborele, oferind metode (preVisit, postVisit, visit) pentru multe tipuri de noduri (MethodDeclaration, Assignment, IfStatement etc.)
• Parcurgerea și vizitarea ierarhiei de directoare și fișiere
  • Java Nio - FileVisitor
    • FileVisitor - interfața cu metode de vizitare
    • trebuie apelat Files.walkFileTree transmițându-i ca parametru un obiect care implementează FileVisitor
    • un tutorial

Supraîncărcarea (overloading) - mai multe metode cu același nume dar cu listă diferită de argumente

• metoda care va fi executată este stabilită la compilare, pe baza tipului referinței
• metoda supraîncărcată are neapărat o listă diferită de argumente și poate, opțional, avea:
  • alți modificatori de acces
  • alt tip de return
  • alte excepții
• constructorii pot fi supraîncărcati
• metodele moștenite pot fi supraîncărcate

Suprascrierea (overriding) - redefinirea metodelor moștenite

• metoda care va fi executată este stabilită la runtime, pe baza tipului obiectului
• metoda suprascrisă are același tip de return și semnătură ca metoda inițială
• putem avea un tip de return diferit de cel al metodei inițiale, atâta timp cât este un tip ce moștenește tipul de return al metodei inițiale
• specificatorul de access al metodei suprascrise nu poate fi mai restrictiv decât cel al metodei inițiale
• nu poate arunca mai multe excepții sau excepții mai generale, poate însă arunca mai puține sau mai particulare sau excepții unchecked (de runtime)
• metodele de tip static și final nu pot fi suprascrise
• constructorii nu pot fi suprascriși

Visitor - pattern pt modelarea comportamentului claselor

• util în situații în care:
  • avem mai multe obiecte și operații pentru acestea
  • dorim schimbarea/adăugarea operațiilor fără a modifica clasele
• indicat de utilizat pentru operații pe colecții și parcurgerea de structuri arborescente
• conceptul de double dispatch

Task 1 [8p]

Dorim să prelucrăm bucăți de text pe care să le convertim în diferite formate, momentan dokuwiki și markdown. Pentru un design decuplat între obiectele prelucrate și tipurile de formate dorite, implementați conversia folosind patternul Visitor.

• Fișierul README din scheletul de cod cuprinde informațiile necesare designului dorit.
  • implementați structura de clase din diagrama din README
  • implementați TODO-urile din scheletul de cod
• Pentru simplitatea testării scheletul oferă clasa Test care oferă bucățile de text pe care să le prelucrați.
  • dacă folosiți IntelliJ creați proiect din scheletul de laborator: File → New Project → select Java → select the skel folder
• În implementare va trebui sa folositi clasa StringBuilder. Aceasta este o clasă mutabilă (mutable), spre deosebire de String, care e imutabilă (immutable). Vă recomandăm acest link pentru un exemplu si explicații despre diferențele dintre ele.
• Tips for faster coding:
  • atunci cand creati o clasa care implementeaza o interfata sau o clasa cu metode abstracte, nu scrieti de mana antetul fiecarei metode, ci folositi-va de IDE.
    • In Intellij va aparea cu rosu imediat dupa ce scrieti extends…/implements… Dati alt-enter sau option-enter (pe mac), si vi se vor genera metodele pe care trebuie sa le implementati, voi completand apoi continutul lor.
  • generati constructorii folosind IDE-ul

Task 2 - Utilizare API implementat folosind Visitor [2p]

Afișați folosind java.nio informații despre fișierele cu extensia “.class” sau “.java” dintr-un director.

• Implementați un FileVisitor, extinzând SimpleFileVisitor în care suprascrieți metoda de vizitare a fișierelor
• Un exemplu similar găsiți în acest tutorial

• Schelet de cod
• Soluție
• Exerciții din alți ani
• Github repository

1. Kathy Sierra, Bert Bates. SCJP Sun Certified Programmer for Java™ 6 - Study Guide. Chapter 2 - Object Orientation (available online) - moștenire, polimorfism, overriding, overloading + exemple de întrebări
2. Vlissides, John, et al. Design patterns: Elements of reusable object-oriented software. Addison-Wesley (1995) (available online)
3. Clasificarea design pattern-urilor
4. Tutorial double-dispatch