Unelte utilizator

Unelte site


regulament

Regulament

Notare

Distribuția punctajului este următoarea:

  • Parcurs: 6
    • Teste la curs: 0,5
    • Test grilă, din materia de laborator, în ultima săptămână: 0,5
    • Laborator: 1
    • Teme: 4 (3 x 1.33)
  • Examen: 4

Bonusurile se iau în considerare astfel:

  • pentru laboratoare, în limita de 1 punct aferent acestei activități. Pentru o performanță ridicată constantă în cadrul laboratorului (cel puțin 10 la cel puțin 10 laboratoare, din care cel puțin 6 cu bonus complet), se vor acorda până la 1.5 puncte.
  • pentru teme, în limita celor 6 puncte aferente parcursului.

Pentru susținerea examenului este necesară obținerea a minimum 3 puncte (din 6) pe parcurs. Pentru promovare este necesară obținerea a minimum 2 puncte (din 4) la examen. Aceleași condiții sunt valabile și în cazul examenului de restanță.

După sesiunea de toamnă, în cazul obținerii a mai puțin de jumătate din punctajul de pe parcurs, sau al picării examenului:

  • Punctajul pe parcurs se păstrează pentru următorul an (dar nu și mai târziu). Practic, nota dintr-un an poate fi compusă din punctaje obținute în anul respectiv și din punctaje obținute în anul precedent (punctaj recuperat). Recuperarea punctajului se face pe categorii.
    • avem următoarele categorii: laborator, tema 1, tema 2, tema 3, test grilă, teste curs.
    • dacă la o anumită categorie se obține în anul curent un punctaj mai mare, se va considera acesta.
    • punctajele obținute mai devreme de anul universitar precedent se pierd.
    • copierea unei teme duce la anularea punctajului (vezi mai jos), deci acesta nu se poate păstra pentru anul următor.
  • Pentru restanțierii care au urmat cursul anterior anului universitar 2012–2013, punctajul de pe parcurs se păstrează, cu posibilitatea refacerii selective a diverselor activități. În plus, în privința testelor de curs, respectiv grilă, sunt valabile următoarele:
    • Pentru seriile CA și CC, care nu au susținut teste de curs, este posibilă refacerea exclusiv a testului grilă, în valoare de 1p.
  • Pentru orice situație de recuperare a punctajului, este necesar să contactați titularul de curs (preferabil prin e-mail).

Nu există posibilități de recuperare a punctajului de pe parcurs pe timpul verii.

Testul grilă

  • Data susținerii este în ultima săptămână.
  • Durata este de 40 min.
  • Materia acoperită este cea studiată la laborator.
  • Numărul întrebărilor este de 20.
  • Numărul variantelor de răspuns este de 4, unul singur fiind corect.
  • Sistemul de notare este francez: +1p răspunsul corect, -0,25p răspunsul greșit.
  • Nota finală este minim 0.

Teme

Temele vor fi testate automat, utilizând interfața vmchecker. Dacă, în momentul corectării, tema nu compilează, sau dacă toate testele sunt picate, punctajul va fi 0. Pentru dificultăți în rularea testelor, și pentru orice alte nelămuriri, utilizați forumul.

Pentru fiecare zi de întârziere față de termenul temei se aplică o penalizare de 5% din punctajul acesteia, pentru o durată maximă de 5 zile (în afara cazului în care se specifică astfel în cadrul temei). După trecerea a 5 zile (termenul strict) de la termenul temei, tema nu va mai primi punctaj.

Temele se prezintă, în mod obligatoriu, în cadrul laboratorului, în mod ideal la primul laborator după termenul strict al temei.

ATENȚIE! Temele detectate ca fiind copiate vor impune ANULAREA întregului punctaj și REFACEREA materiei! Prin copiere se înțelege preluarea unei secvențe de cod, de la alt student, sau dintr-o altă sursă, și prezentarea acesteia drept realizare proprie, în formă integrală sau modificată.

În cazul împrumutului de idei, vă rugăm să treceți, la sfârșitul fișierului README, aferent temei, în secțiunea Referințe, elementele preluate, alături de sursele utilizate. Acestea din urmă pot fi proprii colegi, cărți, articole de pe internet etc.

regulament.txt · Ultima modificare: 2016/02/22 14:15 de către Andrei Olaru